Stup Dadant din lemn, 12 rame. Prin modul lor de construcție aceștia valorifică felul de comportament al albinelor în condiții naturale și principiile ce stau la baza dezvoltării și activității productive a familiei de albine. Aceste principii sunt: dezvoltarea pe verticală a familiilor de albine, depozitarea rezervelor de hrană (miere și pastură) deasupra zonei de creștere a puietului, extinderea în sus a suprafeței de depunere a ouălor de către matcă. Stupii verticali au ramele suprapuse în două sau mai multe rânduri, în interiorul aceleiași cutii sau în corpuri etajate, pot avea deschiderea deasupra sau lateral iar ramele din interior pot fi așezate în pat rece (perpendiculare pe peretele urdinișului) sau în pat cald (paralele cu peretele urdinișului).